Luând în dezbatere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID-19 la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a adoptat Hotărârea nr. 81/27.03.2021 privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pentru unele u.a.t.-uri.
La nivelul comunei Noșlac unde rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID-19 depășește 7,5/1.000 (la momentul actual fiind de 7,7 – 14 cazuri active), începând cu data de 28.03.2021, pentru o perioadă de 14 zile, până în data de 10.04.2021, ora 24:00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, printre care:
- Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu unele excepții limitativ prevăzute de actul normativ; această măsură va fi reevaluată înaintea expirării celor 14 zile, în condițiile în care rata de incidență cumulată a cazurilor noi scade sub 7/1000.
- Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, până la ora 18:00, în fiecare zi;
- Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
- Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
- Nu este permisă activitatea în baruri;
Textul integral al Hotărârii nr. 81/27.03.2021 poate fi consultat pe site-ul primăriei www.primarianoslac.ro sau la sediul primăriei.
PRIMAR,
ZILAHI FLORIN-CLAUDIU