Comuna Noşlac, tezaur de istorie, cultură, tradiţii şi viaţă spirituală

Prin intermediul acestei rubrici, puteţi afla informaţii referitoare la cultura comunei Noşlac, date importante despre instituţiile de cult, instituţiile de învăţământ, biblioteca comunală dar şi despre evenimentele culturale desfăşurate îndeosebi cu ocazia marilor sărbători de peste an, pătrunzând astfel în universul tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor acestor locuri, moştenite de la înaintaşii noştri.

Satul românesc este izvorul sensibilităţii şi spiritualităţii româneşti, astfel poporul român aşezat de veacuri pe aceste meleaguri, a moştenit o bogată zestre spirituală şi de aceea el nu trebuie uitat. El trebuie să trăiască cu obiceiurile şi datinile sale, cu ocupaţiile şi portul său. Poetul nostru naţional Lucian Blaga a glăsuit aşa: ”Veşnicia s-a născut la sat”.

Noi avem datoria morală faţă de înaintaşii noştri, să păstrăm cu grijă tradiţiile moştenite, să le transmitem cu cinste mai departe, să cultivăm dragostea de neam şi să trezim interesul tinerilor faţă de valorile culturii naţionale. Scopul principal al acestor activităţi fiind valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare şi atragerea tinerilor în organizarea de activităţi de promovare şi receptare a frumosului din arta populară.

Din iniţiativa d-lui primar, Pop Dumitru şi a Consiliului Local Noşlac, activitatea culturală în comuna Noşlac a fost reluată cu paşi timizi în 2013, când s-au pus bazele unui ansamblu popular şi a unui cor de tineret, care prin participarea la diferite evenimente culturale, legate de sărbătorile de peste an, a reprezentat cu cinste comuna Noşlac.

 

Jurnalul activităţilor, 2013:

 

Participarea la concursul judeţean: ”Cultură pentru Cultură” - desfăşurat la Galda de Jos, unde comuna Noşlac a obţinut premiul III.

 

Simpozion dedicat aniversării a 725 de ani, de la prima atestare documentară a Comunei Noşlac.

 

Roadele Toamnei la Noşlac

 

În zilele de 14 şi 15 septembrie 2013, Noşlacul a fost îmbracat în haine de sărbătoare.

Sâmbătă, 14 septembrie 2013, s-au desfăşurat competiţiile sportive: fotbal, cros, tenis de masă. Activitatea s-a bucurat de participarea unui număr impresionant de participanţi. Echipele clasificate pe primele trei locuri au fost premiate cu medalii şi cupe personalizate.

 

Începând cu ora 14, în cadrul Simpozionului dedicat împlinirii a 725 de ani de la prima atestare documentară a numelui comunei ne-au onorat cu prezenţa trei personalităţi care îşi au obârşia în Noşlac:

  • Prof. Univ. Dr. Onufrie Vinţeler, Cluj-Napoca;
  • Prof. Univ. Dr. Ioan Hentea, Cluj-Napoca;
  • Conf. Univ. Dr. Ioan Gheorghe Raţiu, din Braşov, descendent al familiei Raţiu de Nagylak (Noşlac).

Distinşii profesori au susţinut comunicări ştiinţifice interesante şi valoroase.

La încheierea simpozionului a fost conferită diploma de cetăţean de onoare post-mortem, distinsului om politic ION RAŢIU, descendent al familiei Raţiu de Nagylak (Noşlac).

Au fost prezenţi profesori pensionari remarcabili, care şi-au desfăşurat activitatea didactică de-a lungul timpului la şcoala din Noşlac.

Seara, Trupa „Alesis” din Ocna Mureş, a susţinut un recital dedicat locuitorilor comunei.

Duminică, 15 septembrie 2013, s-a desfăşurat a IV-a ediţie a sărbătorii tradiţionale „Roadele Toamnei”.

Sărbătoarea a început cu Sf. Liturghie oficiată de un sobor de preoţi la biserica ortodoxă din Noşlac, având în mijlocul nostru pe Pr. Protopop Ioan Tocănel al Aiudului, precum şi distinse oficialităţi din judeţul Alba.

Slujba de Te Deum, a fost oficiată la monumentul eroilor din centrul comunei de către preoţii cultului ortodox împreună cu preoţii cultului reformat-calvin, în prezenţa invitaţilor şi alături de locuitorii comunei.

După amiază s-a desfăşurat un frumos şi reuşit spectacol artistic, prezentat cu mult talent, spontaneitate şi profesionalism de către Aron Ciprian, binecunoscutul nostru jurnalist.

În cadrul spectacolului artistic au evoluat pe scenă renumitul ansamblu folcloric „Augustin Bena”, ansamblurile de dansuri: „Dor de Sat” din Unirea; „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş; „Cununa Fărăului” şi„Izvoraşul Fărău”, precum şi rapsozi populari îndrăgiţi care ne-au înfrumuseţat ziua prin cântecele şi prestaţia lor: Aurel Șuteu din Turda; Daniel Rosalim din Sibiu; Bogdan Toma din Hunedoara; fiii satului Găbud, Viorel şi Liliana Moldovan. Spectacolul s-a încheiat cu un recital muzical al frumoasei soliste Marina şi un spectaculos foc de artificii.

Cele două zile de sărbătoare au adunat în Noşlac o mulţime de oameni care au răspuns cu drag invitaţiei de a participa alături de noi la acest „ceas aniversar”.

Primarul comunei Noşlac, domnul Pop Dumitru, mulţumeşte tuturor pentru participare şi pentru sprijinul acordat în vederea organizării şi desfăşurării evenimentului: Sărbătoarea comunei:”Roadele Toamnei” - ediţia a IV-a

 

 

Spectacol de colinde “Leru-i ler”, Crăciun 2013

 

Vineri, 20 decembrie 2013, a avut loc un inedit spectacol de colinde, la Căminul Cultural Noşlac, cu ocazia marelui Praznic al Naşterii Domnului.

În această deosebită zi de sărbătoare, tinerii comunei Noşlac, elevii Școlii Gimnaziale Noşlac şi corurile de copii ale parohiilor: Ortodoxe Găbud, Reformate Noşac şi Stâna de Mureşs, Bisericii Penticostale Noşlac, au prezentat un spectacol interconfesonal de colinde, de obiceiuri şi tradiţii specifice Crăciunului şi Anului Nou, pe scena Căminului Cultural Noşlac.

De asemenea credincioşii bisericilor din comuna Noşlac au prezentat în ziua de Crăciun, scurte scenete tradiţionale, au colindat şi au interpretat rolul magilor, binevestind Naşterea Domnului unind într-un gând şi-o simţire „toată suflarea”, aducând bucurie în sufletele celor prezenţi.

Prin urmare, de la acest eveniment n-a putut lipsi Moş Crăciun, răsplătind prestaţia copiilor cu multe daruri. Şi în acest an ca şi în alţi ani, Consiliul Local al comunei Noşlac, s-a îngrijit ca tolba Moşului să fie bogată şi să aducă multă bucurie copiilor.

 

 

În acest an ne propunem următoarele activităţi:

 

  1. Spectacol dedicat zilei internaţionale a femeii: „Chipul drag al mamei” - 8 martie 2014.
  2. Seară duhovicească - săptămâna Mare din postul Paştelui.
  3. Participarea la concursul judeţean „Cultură pentru Cultură”, Alba.
  4. Spectacol: „Tradiţii şi obiceiuri specifice sărbătorii Rusaliilor”.
  5. „Copilăria, frumuseţea vârstei” - 1 Iunie - Ziua copilului, spectacol, activităţi sportive.
  6. Ispasul şi Ziua eroilor - Te Deum la monumentul eroilor.
  7. Clubul de vacanţă - activităţi educative, distractive, sportive, drumeţii.
  8. Editia a V-a “Roadele Toamnei” – septembrie.
  9. Competiţii sportive intercomunale.
  10. Ziua Naţională a României - Spectacol artistic.
  11. 11. „Ziurel de ziuă” - Spectacol de colinde.
  12. 12. Trecerea dintre ani - Revelion 2014.

 

A consemnat,

LUMINIŢA DÂRJAN